Dragomir Andreea

Grădina de iarnă (de Kristin Hannah)

Rating: ★★★★★ (5/5)

“Când te vei uita la el, te vei gândi la mine și vei ști că mă voi întoarce la voi, indiferent unde mă voi afla...”

Autoarea romanelor de un real succes Aleea cu licurici (Firefly Lane, 2008), Privighetoarea (The Nightingale, 2015), Un nou început (The Great Alone, 2018) etc., Kristin Hannah, în romanul Grădina de iarnă (Winter Garden, 2010), apărut în anul 2019, la Editura Litera, oferă cititorilor săi o poveste impresionantă despre viață și moarte, despre dragoste și despărțire, despre război și pace.

Cine este Kristin Hannah? Născută în California pe 25 septembrie 1960, absolventă de jurnalism a Universității din Washington și a Facultății de Drept a Universității din Puget Sound, practică dreptul la Seattle, ulterior devenind o scriitoare recunoscută. A scris peste 20 de romane, traduse în mai multe limbi, apreciate în întreaga lume. Punctul comun al romanelor autoarei îl reprezintă puterea feminină și atrocitățile războiului. Ea aduce în prim-plan ideea de iubire feminină sub diferite aspecte.

Revenind la romanul nostru, esența nu o reprezintă fricile războiului, neajunsurile, planurile eșuate, ci dragostea neîmplinită, durerea despărțirii definitive ce lasă o rană adâncă în sufletul eroinei principale, cu care trebuie să trăiască toată viața.

“El a dăinuit în inima ei atâta vreme, de parcă l-ar cunoaște deja, dar nu-l cunoaște. Nu știe ce să spună sau cum să spună și se teme deodată că e nepotrivit să continue această poveste, că face o greșeală care, odată comisă, nu mai poate fi îndreptată.”

Dacă prima parte a romanului Grădina de iarnă poate părea anostă, pe alocuri fără înțeles, făcându-te să te întrebi dacă nu cumva îți pierzi timpul citind-o, finalul, cu siguranță este unul apoteotic, plin de emoție și impresionant până la lacrimi.

Povestea din spatele poveștii Aniei, o rusoaică ce și-a trăit tinerețea, suferind ororile războiului, explică practic, treptat, comportamentul bizar al mamei, care aparent nu-și iubește cele două fiice, Meredith și Nina. Ajunse ele însele la vârsta maturității, la fel de distante și de indiferente, trăindu-și propriile experiențe de viață, vor să afle cu ardoare ce anume se ascunde în spatele răcelii cu care sunt tratate de propria mamă.

De la găsirea, absolut întâmplătoare a unei fotografii vechi ce înfățișa o femeie cu doi copii, ascunsă într-un buzunar de la palton, până la sera, unde femeia obișnuia să-și petreacă timpul nemișcată, îmbrăcată sumar în zilele geroase de iarnă fără a scoate un cuvânt, cele două surori pornesc în aventura vieții lor, descifrând treptat ce se ascunde în sufletul mamei, ce durere fără margini era încă vie acolo în spatele acelor ochi albaștri și reci.

„Când te vei uita la el, te vei gândi la mine și vei ști că mă voi întoarce la voi, indiferent unde mă voi afla... Fluturele ăsta suntem noi, Ania. El dovedește că mă voi întoarce la voi.”

Dacă cele trei femei vor putea să spargă zidul tăcerii care le umbrește prezentul și să readucă culoarea în viața lor ce se transformase în alb și negru, dacă Ania, care fizic este în prezent, dar mintea îi este într-o altă dimensiune, într-o altă viață lăsată undeva în trecut, netrăită, va reuși să revină în sânul familiei și să-și accepte cele două fiice și dacă va duce la bun sfârșit povestea ce-i mistuie sufletul, sunt întrebările la care cititorul va găsi cu siguranță răspuns.

Autoarea Kristin Hannah, prin romanul Grădina de iarnă, a dorit să aducă în prim-plan ideea psihologică de comunicare, de exprimare a durerii, de a avea puterea să te lași ascultat și înțeles de cei apropiați. Ascunzând la nesfârșit o durere nu creezi decât monștri. Romanul se dovedește a fi unul de excepție, care va lăsa cititorul fără cuvinte, devenind fără îndoială una dintre poveștile sale preferate.