|
Înființarea Shakespeare Corner, primul de acest fel din România, este rezultatul unui efort colectiv care a reunit The Shakespeare Institute din cadrul Universității din Birmingham, Departamentul de Studii Anglo-Americane și Germane al Departamentului de Limbi Moderne din cadrul Facultății de Litere, Teatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova și Biblioteca Universității din Craiova, instituția care găzduiește acest fond de carte specializat. Evenimentul a avut loc în cadrul celei de-a IX-a ediții aniversare a Festivalului Internațional Shakespeare, organizat de Teatrul Național din Craiova, desfășurată sub genericul „Shakespeare al tuturor” și dedicată împlinirii a 450 de ani de la nașterea lui William Shakespeare. Astfel, valoroasa colecție Shakespeare Corner oferă o concretizare durabilă a genericului ediției „Shakespeare al tuturor”, facilitând accesul larg la opera și exegeza shakespeariană și devenind un spațiu de întâlnire între cercetarea academică și publicul larg. Deschiderea oficială a Shakespeare Corner a avut loc la data de 29 aprilie 2014, în cadrul Bibliotecii Universității din Craiova – Sala de lectură a Facultății de Litere (clădirea centrală, etajul 2, camera 368, aripa N-V), cu ocazia decernării titlului de Doctor Honoris Causa al Universității din Craiova domnului profesor Michael Dobson, director al The Shakespeare Institute, University of Birmingham. Evenimentul inaugurării a fost onorat de prezența profesorului emerit Stanley Wells, editor general al Oxford Shakespeare și una dintre cele mai importante autorități internaționale în studiile shakespeariene. Fondul de carte este unul deosebit de valoros, fiind alcătuit din donația generoasă de peste 200 de titluri oferite de profesorul Michael Dobson, incluzând ediții din opera lui William Shakespeare și lucrări de critică literară, la care se adaugă titluri provenite din Biblioteca Lectoratului Englez al Facultății de Litere, precum și volume deja existente în Biblioteca Universității. Un rol semnificativ în dezvoltarea acestui proiect i-a revenit directorului Bibliotecii Universității din Craiova din acea perioadă, lect. dr. Mihai Coșoveanu (†), de asemenea cadru didactic al Departamentului de Studii Anglo-Americane și Germane. Titular al unor cursuri de literatură engleză, inclusiv cursul Shakespeare, lect. dr. Mihai Coșoveanu a inițiat constituirea acestui fond de carte ca rezultat al colaborării sale profesionale cu profesorul Michael Dobson, având o contribuție decisivă la înființarea și dezvoltarea colecției Shakespeare Corner. Această colecție, inedită într-o bibliotecă universitară din România, rămâne totodată o mărturie a viziunii academice a lectorului dr. Mihai Coșoveanu, concretizată într-un fond de documentare de shakespeareologie pe care Biblioteca Universității din Craiova îl pune astăzi la dispoziția utilizatorilor săi. Shakespeare Corner se adresează tuturor celor interesați de opera lui William Shakespeare, fiind o resursă documentară valoroasă pentru studenții de la filologie și de la specializările de arta actorului, regie, scenografie și teatrologie, precum și pentru cadrele didactice și cercetătorii din domeniu. Totodată, reflectă colaborarea culturală și academică dintre Universitatea din Craiova, The Shakespeare Institute, University of Birmingham și Teatrul Național „Marin Sorescu”. |
|
RESURSE ELECTRONICEFond publicații William Shakespeare - https://catalog.ucv.ro/opac/advancedsearch?limit=50&q=all_titles%3AShakespeare...
Shakespeare’s Corner donat de profesorul britanic Michael Dobson Bibliotecii Universităţii din Craiova - http://www.cvlpress.ro |
EVENIMENTEFestivalul Internațional Shakespeare 2024 Dacă vreți să fiți un spectator care înțelege mai mult înainte și după spectacol, veniți la Biblioteca Universității din Craiova. Colecția Shakespeare Corner vă oferă spre consultare numeroase publicații ale marelui William Shakespeare, titluri despre viața acestuia și critică literară despre monumentala sa operă. Amintim câteva titluri din colecția de carte veche a Bibliotecii expuse cu această ocazie în Sala de lectură a Facultății de Litere: -„Contemporains et successeurs de Shakespeare”, A. Mézières. 2-ème éd.. Paris : Charpentier, Libraire-Éditeur, 1864. -„Shakespeare : Studiu asupra vieții și operelor sale”, James Darmestetter. Craiova : Institutul de Editură Ralian şi Ignat Samitca, 1898. -„Racine et Shakespeare : Études sur le romantisme”, Paris : [s. n.], 1854. -„Impressions de théâtre”, Jules Lemaitre. 4-ème éd., Paris : Librairie H. Lecène et H. Oudin, 1889. -„Shakespeare, ses oeuvres et ses critiques”, A. Mézières. 7-ème éd. Paris : Librairie Hachette et C-ie, 1905 -„Shakespeare”, Haig Acterian. Bucureşti : Fundaţia pentru Literatură şi Artă, 1938. -„Povestiri după Shakespeare”, Charles Lamb, Mary Lamb. București : Editura Naţională Gh. Mecu, 1943. -„The Merry Wives of Windsor : 1602”, W. Shakespeare. London : Sidgwick & Jackson; The Shakespeare Association, 1939. -„As You Like It”, William Shakespeare. Edited by G. B. Harrison. London : Longman, 1937. Festivalul Internațional Shakespeare 2022 https://esfn.eu/festivals/international-shakespeare-festival-craiova https://www.shakespearefestival.online/ https://www.bursa.ro/festivalul-shakespeare-propune-160-de-evenimente-65094648 https://www.youtube.com/watch?v=4PZ_5YVJCjo https://www.youtube.com/watch?v=Bs3enIcqzww GALERIE
Festivalul Internațional Shakespeare 2021 Festivalul Internațional Shakespeare 2020 https://esfn.eu/news/craiova-international-shakespeare-festival-home-edition https://www.icr.ro/varsovia/festivalul-international-shakespeare-se-vede-de-acasa/pl https://luminacultura.ro/festivalul-international-shakespeare-se-amana-pana-in-2021/
Festivalul Internațional Shakespeare 2019 Festivalul Internațional Shakespeare 2018 https://esfn.eu/news/11th-international-shakespeare-festival-in-craiova-programme
https://www.icr.ro/roma/a-xi-a-editie-a-festivalului-international-shakespeare https://www.romanianactors.com/category/blog/festivaluri/festivalul-shakespeare-craiova-2018/ https://yorick.ro/craiova-devine-planeta-shakespeare-pentru-doua-saptamani/ https://www.iqads.ro/articol/42320/festivalul-international-shakespeare-la-craiova Festivalul Internațional Shakespeare 2017 Festivalul Internațional Shakespeare 2016 FESTIVALUL INTERNATIONAL SHAKESPEARE EDITIA A X-A 14 APRILIE – 23 APRILIE 2016 https://www.youtube.com/watch?v=2SIMNgiAFNY https://esfn.eu/news/shakesphere-call-for-projects https://www.icr.ro/praga/premiile-criticii-2016-la-festivalul-international-shakespeare-craiova https://tokyo.mae.ro/node/1381 https://cronicaolteniei.ro/zile-si-nopti-de-poveste-la-festivalul-shakespeare-craiova-2016/ Festivalul Internațional Shakespeare 2015 Festivalul International Shakespeare de anul acesta marcheaza 400 de ani de la moartea celebrului dramaturg si le aduce iubitorilor de teatru prestatiile unor companii de renume de pe intreg mapamondul. Tari ca Japonia, Africa de Sud, India, Portugalia, Marea Britanie, Polonia, Romania, Israel, Bulgaria, Suedia, Rusia, Germania, Italia, Scotia si SUA au pregatit o serie de spectacole inedite. „Richard II" in viziune japoneza Sub tema "Shakespeare pentru Eternitate", festivalul debuteaza pe 14 aprilie, cu prestatia a peste 60 de actori japonezi, care vor pasi pentru prima data pe scena Teatrului National Marin Sorescu, din Craiova, sub indrumarea legendarului regizor japonez Yukio Ninagawa. Teatrul Saitama din Tokyo va oferi o interpretare memorabila a piesei Richard II. „Romeo si Julieta" cu localnici Oameni din orice domeniu de activitate, studenti si pensionari au fost invitati sa devina actori, sa se implice in construirea decorului si recuzitei, in realizarea costumelor pentru spectacolul de teatru comunitar „Romeo si Julieta", o coproductie intre Festivalul International Shakespeare Craiova, Compania Parrabbola din Marea Britanie, Teatrul National "Marin Sorescu" si Compania Teatrulescu din Craiova. „Hamlet" in doua viziuni Critici, jurnalisti, oameni de teatru, dar si simpli spectatori vor avea ocazia sa mai vizioneze si piesa Hamlet in prestatia Companiei A & M Production din Cape Town (Africa de Sud), dar si in maniera regizorala a lui Andrew Hilton, de la „Shakespeare at the Tobacco Factory" din Bristol (Marea Britanie). „Macbeth" Dintr-un festival dedicat marelui Will nu putea lipsi povestea tragica a Lady Macbeth. Aceasta va fi oferita publicului de catre Baltic House Theatre Festival din Sankt Petesburg, dar si intr-o varianta originala sub prestatia Companiei Kasba Arghya din Calcutta. „Iulius Caesar", „ Furtuna", „ Regele Lear" sunt alte piese ce pot fi urmarite de iubitorii de teatru. Pe langa spectacole, se vor organiza vernisaje, ateliere de teatrologie, „Conferinta Internationala Shakespeare", concerte de muzica si lansari de carte. Totodata, in cadrul festivalului, va avea loc decernarea Premiului International Shakespeare, care a ajuns la cea de-a 5-a editie, cu sprijinul British Council Romania. Festivalul se va incheia cu unul dintre cele mai bune spectacole ale anului 2015 - „Richard al III-lea, considerat marea revelatie a Festivalului de la Avignon de anul trecut, in regia lui Thomas Ostermeier si pus in scena cu ajutorul actorilor de la Teatrul Schaubuhne din Berlin. Oscarul Teatrelor ajunge la Craiova
Dupa orase ca Varsovia, St. Petersburg, Torino si multe altele si Craiova va gazdui ceremonia de acordare a Premiului Europa pentru Teatru, cea mai importanta recompensa teatrala europeana, considerat „Oscarul Teatrelor", si organizat sub Inaltul Patronaj al Parlamentului European si Consiliului Europei. Premiul Europa pentru Teatru se va desfasura in continuarea Festivalului International Shakespeare, in perioada 24 - 26 aprilie si va include, in afara conferintelor de specialitate, alte patru spectacole-eveniment ale unor artisti si trupe din Scotia, Suedia, Portugalia si Germania. Despre Premiul Europa pentru Teatru Premiul Europa pentru Teatru s-a nascut in 1986 ca proiect-pilot al Comisiei Europene conduse atunci de Jacques Delors, impreuna cu primul Comisar pentru Cultura, Carlo Ripa di Meana. In acea perioada, crearea lui a fost sustinuta si de Melina Mercouri, nasa primei editii, si de Jack Lang, pe atunci Ministrul Culturii din Franta. Festivalul Internațional Shakespeare 2014 Festivalul Shakespeare
|