Dunoiu Andy

Plagiatul - definiţie, istoric

Plagiatul se defineşte, conform DEX, ca fiind o “Operă literară, artistică sau ştiinţifică a altcuiva, însuşită (integral sau parţial) şi prezentată drept creaţie personală”. Originea etimologică a termenului se pare că provine de la latinescul plagiarius, care definea pe cei care răpeau oameni, pe care apoi îi vindeau ca sclavi.¹

Primul care a utilizat termenul de plagiat în accepțiunea actuală a fost poetul latin Martial, în secolul I d.Hr, pentru a denumi gestul rivalului Fidentius de a-i fi recitat operele în public ca și cum ar fi fost ale sale. Conotațiile negative ale termenului arată că Martial a considerat fapta lui Fidentius foarte gravă, deoarece era de natură să-i afecteze, să-i răpească prestigiul auctorial. Reacția lui Martial este una dintre puținele de acest gen care au fost înregistrate înainte de apariția tiparului. Cum mesajele nu erau fixate pe un suport, proprietatea asupra cuvintelor nu era un subiect foarte discutat în cultura orală. Resentimentele față de plagiat și plagiatori au început să apară în cultura scribală, dar fără ca multiplicarea textelor sau protecția acestora ca produse ale intelectului să fie reglementate. Reproducerea manuscrisă a textelor era vazută cel mai adesea ca un pretext pentru a face adăugiri, pentru a îmbogați textul la fiecare copiere, ca un proces cu final deschis, al cărui scop nu era imitația fidelă"².

Concepte precum ,,auctorialitate’’ (authorship) și ,,originalitate’’ nu apăruseră încă, deoarece formularea într-un mod original a unor idei cunoscute era mai apreciată decât exprimarea unor idei originale. Multă vreme, imitația, pastișa, compilația au fost metode preferate de elaborare a operelor scrise, fără ca scriitori și gânditori precum Aristotel,Virgilius, Shakespeare, Montaigne și mulți alții să fie acuzați de plagiat.

După apariția tiparului, simțul proprietății asupra ideilor și a formei lor de exprimare a devenit din ce în ce mai puternic. Una dintre scuzele cele mai importante ale acestei schimbări a fost interesul comercial asociat producției de carte. Astfel, încă din epoca timpurie a tiparului, un editor putea obține un decret regal sau privilegium pentru a interzice tipărirea de către altcineva a unei cărți pe care el o publicase primul. În 1557, la Londra ia naștere The Stationers Company, societate care avea drept scop să urmarească respectarea drepturilor autorilor, tipografilor și tipografilor-editori.

La începutul secolului al XVII-lea este atestată folosirea pentru prima oară în limba engleză a termenilor plagiarism și plagiary, derivați din etimonul latin menționat mai sus.³

În perioada romantismului, în secolul al XVIII-lea, apar în Europa Occidentală primele legi privind dreptul de autor. Noțiunile de auctorialitate și originalitate se impun ca valori culturale semnificative, iar operele artistice și literare încep să fie văzute drept o expresie a personalității specifice a fiecărui creator. Ele își pun amprenta și asupra mediului științific, unde recunoașterea paternității unei opere asigură consolidarea prestigiului celor care contribuie la progresul cunoașterii.⁴

Într-o lucrare de specialitate se atestă faptul că ,,studentul, în mod onest și pe placul comisiei, este să se declare paternitatea propunerilor fapt ce-i aduce un plus de apreciere”.⁵

A crea o operă juridică pornind de la una preexistentă nu implică preluarea ideilor tale, nici imitația modelului, ci recrearea unei construcții juridice, în sensul de a avea trăsături de fizionomie proprii”, afirma alt autor. Sunt de acord cu opinia unui reputat autor care subliniază: ,,orice profesor de buna credinta si cu o oarecare experiență, cunoscand potențialul intelectual al studenților cu care lucrează, își poate da cu ușurință seama de decalajul dintre nivelul gândirii unui debutant și subtilitatea ideației unui autor consacrat, poate sesiza, când textele studenților apar rupturi de stil, când pasaje elevate, cu fraze bogate, utilizând termeni noi, de mare profunzime, dar cu o circulație restrânsă la un cerc de savanți, alternează cu platitudini exprimate frust. În astfel de cazuri plagiatul este ca și dovedit.⁶

Odată cu dezvoltarea noilor tehnologii (internetul), numărul cazurilor de plagiat a crescut brusc. O creştere lentă şi redusă a apărut prin anii 80’, timp de aproximativ 8 ani, urmată de o creştere bruscă înainte de anul 1990, creştere care a durat timp de aproape 10 ani, după care a început o scădere a numărului de cazuri, în mare parte datorită şi dezvoltării metodelor de depistare a plagiatului, prin crearea unor soft-uri specializate, aceasta reprezentând o altă faţetă a avantajelor şi dezavantajelor internetului.⁷

Aşa cum dezvoltarea internetului a permis o creştere a plagiatului, fiind la un moment dat vorba de un fenomen, la ora actuală tot el este cel care limitează această fraudă. Există websiteuri care sunt dedicate studierii acestui fenomen, precum şi împiedicării răspândirii lui (www.plagiarism.org; www.turnitin.com). În privinţa revistelor, primul contact‚ si posibila evaluare a unui plagiat, îl constituie procesul de peer review, care dacă ridică suspiciuni, poate verifica prin intermediul internetului (softuri specializate de detectare a plagiatului), confirmarea sau infirmarea plagiatului.

Astăzi grosso modo ,,aplagia” înseamnă ,,a-ți însuși ideile, textele (integral sau parțial), creațiile altora, fără a cita”.⁸ Termenul “plagiat”, afirma Rad Ilie - ,,nu trebuie confundat cu cel foarte răspândit de ,,piraterie” prin care se înțelege reproducerea fără autorizație a unei melodii, a unui disc sau C.D., a unui spot publicitar, sub numele autorului, dar fără autorizația acestuia, în scopul obținerii unor câștiguri materiale”.

În esență, literatura de specialitate a arătat că ,,prin plagiat” se înțelege prezentarea operei ori a unei părți din opera altui autor, fără a menționa sursa de inspirație, astfel încât să se înțeleagă că opera respectivă, ori părțile din ea preluate ar aparține celui ce le face publice”.

Plagiatul are doua valențe importante. Pe de o parte, este un furt intelectual la care face referire și legea privind dreptul de autor și dreptrui conexe. Pe de altă parte, este vorba de o înșelăciune produsă de cel care folosește idei, texte, expresii, diverse date, ipoteze, teorii, rezultate ori metode științifice din lucrarea originală a altcuiva și le prezintă ca personale în scopul de a obține diverse avntaje. În cazul unui plagiat, păgubitul nu este numai autorul lucrării originale care își vede lucrarea folosită de altcineva, fără a beneficia de aprecierea publică la care este îndreptățit și de avantajele pe care lucrarea sa i le-ar putea aduce. Păgubiți sunt și instituția care ar acorda un avantaj nemeritat plagiatorului, diminuându-și asfel prestigiul si, în același timp, toți cei care obțin avantaje asemănătoare cu plagiatorul, dar în baza unor lucrări originale, a muncii intelectuale asidue necesară pentru efectuarea unor astfel de lucrări.

NOTE

¹ http://umfcv.ro/files/d/e/Despre%20plagiat.pdf

² Coravu, Robert, Biblioteca; Bucharest Vol. 2013, Iss. 2, (Feb 2013): 39-43,33-34.

³ ONG, Walter J. Cuvânt rostit, cuvânt scris, cuvânt tipărit. În: Alexandru Duţu (ed.). Dimensiunea umană a istoriei. Direcţii în istoria mentalităţilor. Bucureşti: Meridiane, 1986, pp. 281-301.

⁴ Online Etymology Dictionary : [online]. Disponibil pe Internet la adresa: http://www.etymonline.com/index.php?term=plagiarism

⁵ https://ro.scribd.com/document/447159234/Referat-etica

⁶ https://pdfcoffee.com/etica-si-integritate-academica-stefan-pdf-free.html

⁷ Doctor P, In Other Words….Plagiarism in the new age. Asian Stud Med J 2003;2:2 [Full text available Online at: http://www.asmj.org/article0803.html]

⁸ Septimiu Chelcea, Cum să redactăm o lucrare de licență, o teză de doctorat, un articol științific în domeniul științelor socio-umane, editia a IV-a revizuită și adăugită, Editura Comunicare, Bucuresti, 2007.

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ

1. Septimiu Chelcea, Cum să redactăm o lucrare de licență, o teză de doctorat, un articol științific în domeniul științelor socio-umane, editia a IV-a revizuită și adăugită, Editura Comunicare, Bucuresti, 2007;

2. Cezar Basno, Nicolae Dardac, Consultații privind lucrarea de diplomă în învățământul superior economic, Editura Didactică și Pedagogică R.A., București, 1996;

3. Ilie Rad, Cum se scrie un text știintific. Disciplinele umaniste, op.cit., 2017, p.217;

4. Bujorel Florea, Reflecții privind plagiatul (II), IN R.R.D.P.I, p.81;

5. Academia Română, Institutul de Lingvistică Iorgu Iordan, DEX-Dictionarul explicativ al limbii române, Editura Univers Enciclopedic, 2007, sv plagia, plagiat;

6. Barrie J.M., Presti D.E., Digital plagiarism - The web giveth and the web shall taketh, J Med Internet Res 2000;2(1):e6; [http://www.jmir.org/2000/1/e6/];

7. Basso L., Ethics in bio-medical publishing: plagiarism and self-plagiarism, SICCR org., [http://www.siccr.org/newsing/258/Editorial_Basso_ Dec08_EN.pdf];

8. Doctor P., In Other Words….Plagiarism in the new age. Asian Stud Med J. 2003;2:2 [Full text available Online at: http://www.asmj.org/article0803.html];

9. Errami M., Garner H., A tale of two citations, Nature. 2008 Jan 24;451(7177):397-9; [http://www.nature.com/nature/journal/v451/n7177/full/ 451397a.html];

10. Mihaela Miroiu (coord), Ana Bulai, Daniela Cutaş, Liviu Andreescu, Daniela Ion, Etica În Universităţi, Proiect, "Cum este şi cum ar trebui să fie - Cercetare şi Cod", 2008, http://www.edu.ro/index.php/rap_rez_desc_sitstat/2760;

11. Purdue University Calumet, Academic Integrity, [http://webs. calumet.purdue.edu/integrity/];

12. Types of Plagiarism, Plagiarism.org., [http://www.plagiarism. org/resources/documentation/plagiarism/learning/types_of_plagiarism.doc].