|
Lungu Maria - bibliotecar Noaptea de Sânziene (de Mircea Eliade) |
  |
|
Mircea Eliade, cunoscut drept scriitor, istoric al religiilor, filozof și profesor, s-a născut pe 13 martie 1907, în frumosul oraș București. A absolvit Liceul "Spiru Haret" și ulterior a urmat cursurile Facultății de Litere și Filozofie. Încă de la vârsta de 14 ani, Eliade a început să-și pună gândurile pe hârtie, scriind articole despre entomologie, apoi a evoluat către primul său roman, "Gaudeamus", finalizat în anul 1928. Publică partea a doua a romanului său adolescentin, "Romanul adolescentului miop", în care dezvăluie detalii captivante despre prima întâlnire a autorului cu viitorul său profesor de logică și metafizică, Nae Ionescu, care avea să exercite o influență covârșitoare asupra evoluției sale profesionale. În căutarea unei perspective intelectuale mai largi, Eliade s-a aventurat dincolo de orizonturile culturii dominante franceze din România, a învățat limba italiană și a călătorit în Italia, unde a avut onoarea să-l întâlnească personal pe Giovanni Papini și pe Vittorio Macchioro, figuri de seamă în domeniul istoriei religiilor. Căutând să-și îmbogățească cunoștințele, Eliade s-a îndrăgostit de filozofia indiană. A studiat sanscrita și yoga la Universitatea din Calcutta, petrecând o vreme în casa profesorului Surendranath Dasgupta, unde a avut prilejul să o cunoască pe fiica acestuia, Maitreyi. Revenit în București, Eliade a sustinut teza de doctorat în filozofie, cu o lucrare despre yoga. În 1933, experiențele sale indiene au fost transpuse în romanul "Maitreyi". "Mircea Eliade - savantul și scriitorul - a creat o monumentală operă originală, impregnată de un profund umanism"1. Publică în 1935 "Huliganii", "Domnișoara Christina" (1936), "India" (1936), "Șarpele" (1937), "Nuntă în cer" (1938), "La țigănci" (1969), "Noaptea de Sânziene" (1971) și "În curte la Dionis" (1977). În urma instaurării în România a regimului comunist, 1944, Eliade a decis să părăsească țara și să se refugieze în exil. A ales Parisul, unde a publicat celebra sa lucrare "Tratat de istorie a religiilor" (1949). Începând cu anul 1957, Eliade se stabilește la Chicago, unde activează ca profesor de istorie comparată a religiilor la Universitatea "Loyola", în paralel, a continuat să-și îmbogățească activitatea publicistică și literară. Începe să publice "Istoria credințelor și ideilor religioase"(1976), o sinteză exhaustivă a exprimărilor religioase ale umanității, desfășurată pe parcursul a trei volume. Mircea Eliade s-a stins din viață la vârsta de 79 de ani, pe 22 aprilie 1986, în Chicago. Considerată de Eugen Simion‚ ”cea mai complexă dintre narațiunile lui Eliade”, Noaptea de Sânziene ar fi „primul caz de roman total în literatura română: frească istorică, roman politic, roman sentimental, roman intelectual, roman de moravuri, și nu în ultimul rând, roman mitic”.2 Publicată în anul 1955, în limba franceză, sub titlul "La Forêt interdite", iar apoi tradusă în limba română în 1970, "Noaptea de Sânziene" este o operă fascinantă care îmbină elemente de realism magic și mitologie românească într-o poveste profundă despre dragoste, destin și căutarea sensului în lume. Ideea acestui roman a fost conturată în anul 1949, cand scriitorul se întorcea la Paris într-o zi de iunie "Mi-am adus aminte de peisajele copilăriei mele, de câmpul și cerul românesc. Și deodată, am simțit cum mă cuprinde magia miezului de vară. La întoarcere, noaptea, în același autocar, am început sa filmez mintal, noul meu roman. Dar nu-i vedeam cu oarecare precizie decât începutul și sfârșitul. Am început să scriu chiar de a doua zi. Ii găsisem titlul „Noaptea de Sânziene".3 Eliade "sacralizează" spațiul bucureștean, transformând orașul într-un labirint de semne și simboluri, în care personajele principale își caută drumul pentru regăsirea iubirii absolute. În centrul poveștii se află Ștefan Viziru, un erou complex care traversează granițele timpului și ale istoriei în căutarea adevărului și a împlinirii personale. Pe parcursul călătoriei sale, Stefan se confruntă cu alegeri dificile și întâlniri cu personaje enigmatice, care îl împing spre explorarea profundă a sinelui și a lumii din jurul său. Dragostea devine un element esențial al povestirii, iar relația sa cu cele două femei importante din viața sa, Ioana și Ileana, ilustrează conflictele și provocările pe care le întâmpină în căutarea fericirii și a sensului în viață. În universul lui Eliade, destinul este un actor omniprezent. Accidentul de mașină care pune capăt vieții personajelor este doar o împlinire a destinului lor. "Noaptea de Sânziene" devine, astfel, un roman inițiatic, care explorează complexitatea dragostei și a destinului uman. Eliade construiește o lume plină de mister și magie, în care miturile vechi se întâlnesc cu realitatea contemporană, oferind cititorului o călătorie captivantă prin trecut și prezent. Scriitura sa bogată și detaliată, îmbinată cu o analiză subtilă a personajelor și a temelor universale, face din Noaptea de Sânziene o lectură profundă și provocatoare, care rămâne vie în mintea cititorului mult timp. NOTE 1 Handoca, M, Viața lui Mircea Eliade, Cluj-Napoca, Ed. Dacia, 2002, p.139 2 Geo, Vasile, Mircea Eliade, Noaptea de Sânziene sau exorcizarea exilului - https://www.viataromaneasca.eu/revista/2021/03/mircea-eliade-noaptea-de-sanziene-sau-exorcizarea-exilului/ 3 Maria, Alexe, Mitul Nopții de Sânziene-formă de asumare a identității în proza lui Mircea Eliade, în La Francopolyhonie, 2007, nr.2(1).p.- https://ibn.idsi.md/ro/vizualizare_articol/15392 BIBLIOGRAFIE 1. Eliade, M., Noaptea de Sânziene, vol.I, București, Ed. Jurnalul, 2010 2. Eliade, M., Noaptea de Sânziene, vol.II, București, Ed. Jurnalul, 2010 3. Handoca, M., Viața lui Mircea Eliade, Cluj-Napoca, Ed. Dacia, 2002 4. Simion, E, Eugen Simion comentează pe: Mircea Eliade, Vasile Voiculescu, Eugen Ionescu, Eugen Lovinescu, Perpessicius, Tudor Vianu, București, Ed. Recif, 1993 WEBGRAFIE |
|