Vasile Alexandra

Poate pneumonie de noiembrie

Rating: ★★★★★ (5/5)

Plânge o parte din mine

în toată ființa-mi,

Îmi plânge toată ființa

Într-o parte din mine,

Încep să accept adevărul,

Realitatea, niciodată.

Tristeți și nostalgii,

melancolia de neon,

E rece, întuneric,

străzi ude

mă sperii

să văd umbre,

Ca apoi, să-nțeleg

că-s doar eu

cu mine.

Să-mi amintesc dimineți

de când eram copil

cu mama de mână,

În toată nefericirea

ce nu o puteam vedea,

Să n-o înțeleg

să o ascult despre

ea cu mama ei

luminile de neon.

Ca de obicei,

Acum alerg singură și întârziată

în orășelul ăsta mic și gol,

lumini simple,

spre trenul pe care,

sceptic,

nu știu dacă-l voi prinde.

Iau bilet,

mă asigur de 3 ori unde duce.

Mă desfigurez în albastru

până zorii îmi aduc frisoane

ce cred că-mi anunță

vreun atac de cord.

Ciudat.

Cobor din tren,

ajung unde trebuie,

Dar...

mă simt și mai pierdută.