Zoican Geovana-Albertina

O iubire neîmplinită

Rating: ★★★★★ (5/5)

Asta e tot, am ajuns la final.

Ating ceea ce este infernal.

Am rupt mii şi mii de bucăți,

Cum am făcut și-n alte dăți.

Bucățele din trupu-mi și din inimă

Și mă îmbăt cu fiecare lacrimă.

Și se adună lacrimi peste lacrimi

Și mă scufund fără să vreau în adâncimi,

În golul de care mi-a fost teamă,

De care tânjeam să nu iau seamă.

Acum sunt mică într-o mare de durere,

Sunt abandonată total de putere,

Sunt singură și părăsită de speranță,

Am ajuns, da, să am la dragoste intoleranță.

Dar ce e dragostea până la urmă?

O poză demult uitată-n ramă?

Un tablou prăfuit pe perete?

Și gânduri prefăcute în secrete?

Ce este dragostea fără greșeli?

Ce este mama fără copiii ei?

Ce este ziua fără soare?

Ce este luna care apare-n noapte?

Ce este viața fără greu?

Ce suntem noi fără Dumnezeu?

Nu suntem oameni fără de păcat,

Nu e ființă care să fi scăpat

De iubire, dor și-ndurerare,

Sentimente care nu sunt deloc ușoare,

Ce sunt mereu nedespărțite

Și-ncearcă testul unei posibile iubiri împlinite.