Zoican Geovana-Albertina

Rătăcită în mrejele iubirii

Rating: ★★★★★ (5/5)

Sub lumina razelor plăpânde,

În mijlocul deșertului fără sfârșit,

În brațele tale calde, tremurânde

Sunt mică, fragilă și greu de iubit.

Înconjurată de tot ce-i străin,

Cuprinsă de tine de nicăieri,

Întind mâna temătoare şi-mi deschid sufletul blajin,

Aşteptând în schimb doar mângâieri.

Sfioasă, dar plină de iubire,

Te strâng la piept din ce în ce mai tare…

Îți urmăresc atent fiecare clipire

Și simt cum nu mai am nicio scăpare

De ochii pământii ce mă privesc,

De mâinile ce cu tandrețe mă ating,

De buzele pe care-ncep să le doresc,

De tine, cel ce-a aprins focul, iar eu nu pot să-l sting.

Timpul se tot grăbește…închid ochii și trece-o lună,

Iar eu, cu inima-mpacată, spun “da” condiției firii,

Mă pierd conștient într-o eternă furtună

Și cred că mă ascund, de fapt, în mrejele iubirii.

Pare-o poveste și totul e plăcere…

Până când sufletul șoptește-un cântec asurzitor la infinit,

Ce-anunță, fără milă, o-ntunecată și năvalnică durere,

Care îmi ia tot ce am, tot ce-am iubit!

Și, în final, rămâne doar o iubire-n umbră, în tăcere,

Pe care cu greu, în liniște și lacrimi am zidit…