Zoican Geovana-Albertina

Sentiment de toamnă

Rating: ★★★★★ (5/5)

Un fior greu m-apasă și brusc cad în necunoscut.

Nu mai e mit, ci realitate tot ce vreodată n-am crezut.

E frig…și rece-i străinul sentiment,

E gol în suflet…și soare pe pământ,

E vânt în gânduri, copacii-s neclintiți,

E ploaie-n inimă, de vară am fost părăsiți.

Acum cade ușor, ușor câte-o speranță

Și-un zâmbet fad mi se-așterne pe față.

Acum pică frunzele în linul lor zbor

Și plec..și las în urmă tot ce-nsemna dor.

Ce-i pân’ la urmă dorul de care tot fugim?

Cum spunem că-i iubire când, de fapt, ne mințim?

Unde e grija care e cheia fericirii?

Când oare am putut suprima noi definiția iubirii?

Un plin de negru mi-a cuprins trupul gol,

Iar teama de-ntuneric își pierde din control

Din ce în ce mai mult, din ce în ce mai des

Și nu mă lasă-n pace, nu-mi dă voie să ies

Din tot necunoscutul de care m-am temut,

În care-ntr-un final m-am rătăcit, m-am pierdut.